Taci, tovarășe, nici nu vrem sa auzim de scrisoare

Opinia Studenteasca 39, Septembrie 1990

s-ar zice ca Gheorghe Zodian a fost primul nomenclaturist care l-a criticat în mod deschis pe Ceaușescu

M-a privit cu multa suspiciune la început. Nu înțelegea exact ce vroiam, își pusese coatele pe masa și ma privea, adică de ce te interesează pe mata, ce dorești, de ce numai perioada aceea, și tot așa. Până la urma ne-am înțeles. Știam ca a fost mecanic de locomotiva, doar atât, așa ca atunci când am aflat ca a deținut și portofoliul ministrului adjunct al Transporturilor era sa cad din fotoliu de mirare. În 1936, prin primăvara sau toamna, nu mai tine minte, s-a dus la o întrunire a Blocului Democratic Muncitoresc. Întrunirea aceea, ca multe alte întruniri ale acestui Bloc, era mascata de un ceai dansant. Intrai acolo, după ce erai verificat la ușa, eventual întrebat vreo parola, și ascultai discursurile celor care urcau pe scena. Sala era în general, plină, mulți se cunoșteau intre ei, dar erau foarte mulți și necunoscuți, veniți pentru prima oara. Își amintește ca ceaiul dansant din seara respectiva avea loc într-o clădire pe strada Theodor Teia, în Galați. Oraș cu mult proletariat, Galațiul era un teren prielnic pentru împânzirea ideilor comuniste ori social-democrate. Curentul schimbărilor începea sa bântuie printre ceferiști și printre lucrătorii din port. Social-democrații și comuniștii alternau la conducerea sindicatelor muncitorești. Cam toți doreau atunci schimbarea. Se simțea în aer. Social-democrații vroiau sa îmbunătățească societatea, ziceau ei, s-or repare, s-o însănătoșească, motiv pentru care erau acuzați de comuniști ca fac trădare de clasa. Societatea burgheza nu putea fi însănătoșita, cum poți pune pe picioare un bolnav de tuberculoza punându-i comprese, trebuia procedat altfel, mai radical, trebuia maturat putregaiul, ziceau comuniștii. Ei bine, cam asta era situația, mi-a spus Gheorghe Zodian, sa revenim la ceaiul dansant. N-am stat zece minute înăuntru, când a început sa circule zvonul ca Iordan Stănescu este în sala. Iordan Stănescu era șeful Siguranței S-ar urcat pe scena, s-a recomandat ca fiind Iordan Stănescu și ne-a spus sa stăm liniștiți, clădirea e înconjurată Atunci a fost arestat Gheorghe Apostol, care lucra la noi, atelierele C.F.R., îl cunoșteam, era mai marele peste sindicat. M-au dus și pe mine la Siguranța și acolo m-au întrebat: Ba, te văd băiat tânăr, ce ai tu cu jidanii ăștia? Zi, ce ai tu cu ei? Și m-au pus sa semnez o declarație în care îl acuzam pe Apostol ca ar fi vorbit împotriva regelui. N-am semnat-o, dar totuși ei m-au chemat la procesul lui Apostol, ca martor al acuzării Acolo am zis ca nu l-am auzit pe Apostol vorbind împotriva regelui și procurorul a început sa urle la mine. La ieșire, după proces, Apostol mi-a spus: Zodiane, tu singur ai rămas om, ma! Trebuia sa înțeleg din asta ca toți ceilalți martori aduși au vorbit împotriva lui. Apostol a luat doispe ani de pușcărie. După toată chestia asta, Apostolidi, directorul depoului, m-a mutat de la atelierul de armatura la vagonaj. Munca grea acolo, la împins vagoane. Mai târziu, Gheorghe Zodian a reușit la școala de mecanici din Iași, unde a ajuns imediat după rebeliunea legionara. Îl întreb dacă avea cunoștințe despre crimele lui Stalin, pe care lumea îl vedea ca pe izbăvitorul omenirii și singurul în stare să se opună lui Hitler, și Gheorghe Zodian îmi spune ca nu. În 1937, după ce s-au desființat atelierele C.F.R. de la Tighina, mulți basarabeni au venit la Galați, dar nici ei, mai de aproape, nu auziseră nimic concret. Circulau zvonuri despre deportări, dar nimeni nu le dădea crezare. Zodian începea tot mai mult sa creadă în mișcarea comunista. Citea cu aviditate săptămânalul socialist „Era noua”, editat de N. D. Cocea, și se gândea cum ar fi lumea fără „putregai”. Ride, amintindu-și de un individ, Bogatoiu, care, în preajma grevei generale a ceferiștilor din 1933, a venit la depou și a ținut un discurs care s-a terminat cam așa: Vrem orânduire comunista, de va fi bine, de va fi rău – vrem orânduire comunista! Ride de fiecare data când își amintește neghiobia asta. Auzi, de va fi bine sau de va fi rău. Revine în 1945 și își amintește propaganda pro-sovietica de atunci cât și gustul dulceag al exagerărilor de care era conștient. Soldații ruși l-au dezamăgit într-un fel. Se purtau mizerabil, se îmbătau des și nu ezitau sa te curețe cu pistolul dacă nu le erai pe plac. Mai târziu, a stat o vreme în Sibiu și își amintește de ostilitatea sașilor vizavi de orice persoana care nu vorbea germana. Războiul se încheiase iar sașii refuzau încă sa numească orașul pe numele sau romanesc, Sibiu. Ii spuneau tot Siebenburg. A revenit la Galați, unde a ajuns secretar de partid pe depou. Erau vremurile când proletariatul se avântase în construcția unei societăți noi, sănătoase. Credea nezdruncinat în comunism. Îl vedea, într-adevăr, ca pe singurul viitor al omenirii. Comunism sau nimic. Capitalismului decadent nu-i putea urma nimic altceva decât comunismul. În acest lucru credea orbește. După un periplu pe la Făurei, unde a fost secretar adjunct al comitetului de partid, a ajuns la regionala C.F.R. București, iar apoi consilier ministerial la Ministerul Comunicațiilor. După ce s-a desființat ministerul comunicațiilor și s-a înființat cel al transporturilor, a devenit adjunctul ministrului. Într-una din zile, își amintește Zodian, Kisinewski, care era o persoana destul de influenta, hotărăște să-l prezinte lui Gheorghiu Dej. A mers cu Kisinewski până la biroul stăpânului și acolo au intrat. Ca să-l flateze pe Dej, Zodian ii dezvăluie ca îl cunoaște de multă vreme, încă de pe vremea când lucra și el la Depoul Galați I se spunea Gheorghiu electricianul. Când a auzit asta, Dej s-a înroșit tare de tot, dar nu a zis nimic. Efectul a fost invers. Stapinului nu-i plăcea sa i se amintească de trecutul lui proletar. El a fost dintotdeauna prim secretar al partidului. Începuse epoca de teroare. Până mult după anii șaizeci, Zodian susține ca nu a știut nimic despre crimele lui Dej. Cunoștea ca exista un canal, dar nu știa ca acolo mureau, în medie, o suta de oameni pe zi. După câțiva ani, cunoștea toată lumea din elita comunista. Ana Pauker? Era o femeie nostima, foarte dezinvolta la recepții și foarte apropiata. Abia mai târziu a început să-i pună bețe în roate lui Dej. Vedeau lucrurile în mod diferit. L-a cunoscut, mai târziu, și pe Pacepa. Era un om micuț și cam insipid. Ceaușescu? Toți ii spuneau „idiotul”. Când apărea pe undeva, auzeai: „iar a venit idiotul”. Ceaușescu a început prin a denigra tot ce a făcut Dej. Bun sau rău, totul trebuia distrus. În 1968, am fost pensionat înainte de termen. Trebuiam eliminat, eram unul dintre prietenii lui Apostol. Pe vremea aceea încă mai consideram ca regimul comunist era singura cale de salvare a omenirii. Începusem totuși să-mi pun întrebări. Aveam noi ceva succese, dar parca nici capitaliștii nu stăteau pe loc. Ba din contra, galopau bine. S-atunci, unde e capitalismul descompus și pe moarte, cum spuneau cărțile? Ceaușescu a fost o vreme, înainte de '65, șeful direcției organizatorice a C.C. Cred ca atunci a avut timp sa studieze dosarele tuturor, eventual sa le modifice puțin. Așa cred, pentru ca prea i-a eliminat pe toți cu destulă ușurința. Nimeni aproape nu protesta la neghiobiile lui. Cred ca-i știau deja de frica. Asta de prin 1968, cam așa. Ți-am spus ca am făcut și o facultate, când eram tânăr, la fără frecventa. Mai târziu, Gheorghe Zodian a intrat în Direcția Securității Transporturilor, cu gradul de colonel. Prin urmare, este colonel inginer, pensionar. În anul 1974, pe 23 septembrie, se hotărăște sa facă o scrisoare de protest împotriva cultului personalității lui Ceaușescu, cult pe care mijloacele de informare în masa îl practicau tot mai desantat. A scris acel material, în mai multe exemplare, dintre care trei au fost trimise marilor ziare, iar cel de-al patrulea a fost înaintat județenei de partid. A fost arestat, nu la mult timp, și condamnat la trei ani închisoare, după o detenție preventiva la Rahova. A făcut recurs la Tribunalul Suprem și i-a fost redusa pedeapsa la un an și opt luni, cu suspendare. Procesul a fost o înscenare iar acuzarea a fost falsa. Când, la proces, i-a întrebat de ce nu pomenesc nimic de scrisoare, toți au sărit în sus, taci, tovarășe, nici nu vrem sa auzim de așa ceva, taci. În toamna acelui an a avut loc congresul al XI-lea al P.C.R. Abia peste patru ani, la Congresul al XII-lea, Pirvulescu s-a ridicat în picioare și l-a criticat pe Ceaușescu în plină ședința. Dar asta se întâmpla la patru ani de la scrisoarea lui Zodian, prima atitudine critica a unui nomenclaturist împotriva lui Ceaușescu. Cita timp mai târziu, Securitatea a încercat să-l elimine de trei ori. La automobil, o pilula pusa în recipientul cu lichid de frâna care, după un timp, degaja vapori grei, poate face inutilizabila frâna pentru câteva ore. După acest timp, totul revine la normal, fără nici o urma. Ce mai crede acum despre comunism? Ride. Citesc „România libera” cu mult interes, zice. Cu foarte mult interes.

Dan RADU

See also: Original PDF scan

Comments